Președintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, Ion Taban, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că a ajuns la un acord cu atacantul formației FK Ventspils, Edgars Gauracs, care urmează să semneze la București un contract valabil cel puțin trei ani.
„Transferul lui Edgars Gauracs este rezolvat. El urmează să vină mâine la București să semnăm contractul. Va semna pentru cel puțin trei ani cu Rapid. Probabil va avea în contract și o clauză de prelungire, vom vedea”, a spus Taban.
Oficialul a menționat că Rapid dorește să îl achiziționeze definitiv pe atacantul leton, excluzând astfel varianta unui împrumut de la FK Ventspils până la vară. „Nu pot să dau toate detaliile, dar noi vrem să îl cumpărăm, nu să-l luăm împrumut”, a precizat Taban.
În ceea ce privește achiziționarea mijlocașului francez Elliot Grandin, Ion Taban a menționat că transferul acestuia nu a căzut definitiv. „Noi am transmis propunerea noastră, acum așteptăm să vedem ce răspuns vom primi. Transferul nu a căzut definitiv”, a explicat Taban.
În vârstă de 21 de ani, Edgars Gauracs a evoluat până acum la formațiile FK Dizvanagi Rezekne, Ascoli Calcio, AC Rodengo Siano și FK Ventspils. El este component al echipei naționale Under 21 a Letoniei având până acum zece goluri marcate în 12 partide disputate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER